Evenimentul a trecut
Descriere
Te plimbi pe străzi, privești clădiri...Unele ți se par mai vechi, altele mai noi...Unele străzi sunt mai înguste, mai întortocheate, iar altele, ei bine: bulevarde în toată regula, în linie dreaptă, largi și „de viteză”. Dar cât de des te gândești, când explorezi orașul, la transformările prin care a trecut acesta de-a lungul secolelor? De câte ori ai încercat să „citești” orașul prin imaginea sa, prin aspectul său, prin arhitectura sa? Cât de mult reușești săi îi intuiești straturile de dezvoltare succesivă, bazându-te pe „indicii” vizuale?
Dacă am reușit să-ți stimulăm curiozitatea te invităm la o scurtă „explorare urbana a unui București astăzi puternic fragmentat, rezultat al unor multiple suprapuneri de straturi istorice de-a lungul timpului, de la începuturile sale medievale și până în prezent.
Evenimentul va fi o călătorie virtuală ce te va purta pe un drum dinspre mahalale fanariote înspre cartiere Belle Époque și interbelice. Iar cu un așa subiect, ne-am gândit ca periplul virtual să îți fie....
Te plimbi pe străzi, privești clădiri...Unele ți se par mai vechi, altele mai noi...Unele străzi sunt mai înguste, mai întortocheate, iar altele, ei bine: bulevarde în toată regula, în linie dreaptă, largi și „de viteză”. Dar cât de des te gândești, când explorezi orașul, la transformările prin care a trecut acesta de-a lungul secolelor? De câte ori ai încercat să „citești” orașul prin imaginea sa, prin aspectul său, prin arhitectura sa? Cât de mult reușești săi îi intuiești straturile de dezvoltare succesivă, bazându-te pe „indicii” vizuale?
Dacă am reușit să-ți stimulăm curiozitatea te invităm la o scurtă „explorare urbana a unui București astăzi puternic fragmentat, rezultat al unor multiple suprapuneri de straturi istorice de-a lungul timpului, de la începuturile sale medievale și până în prezent.
Evenimentul va fi o călătorie virtuală ce te va purta pe un drum dinspre mahalale fanariote înspre cartiere Belle Époque și interbelice. Iar cu un așa subiect, ne-am gândit ca periplul virtual să îți fie ghidat de către un arhitect tânăr, specializat pe zona patrimoniului arhitectural- Alexandru Buzatu este numele lui.
Desigur, experiența virtuală va fi susținută de un calup relativ consistent de imagini vizuale: hărți, desene, fotografii vechi.
Sperăm ca o astfel de experiență virtuală nu te va ajute doar să întelegeţi acest Bucureşti ascuns mai bine ci te va susţine să treci mai ușor peste dorul de plimbări pe străzile uneori fermecătoare ale orașului.