Evenimentul a trecut
Descriere
Vom porni de la marginea orașului Cisnădie, de la Complexul de Servicii Cisnădie din str. Livezii (unde vom parca mașinile), și vom urca pe drumul forestier, urmând marcajul bandă roșie, către Cantonul lui Marinică. Aici vom coti spre Sud-Est pentru a merge la început pe curba de nivel, apoi vom face dreapta cu marcajul, începând un urcuș mai susținut. Deviem puțin din traseu pentru a vizita Refugiul îngropat de sub vf. Măgura, apoi revenim și mai urcăm 15 minute până pe vârf, de unde ne vom bucura de o panoramă deosebită asupra împrejurimilor. După un popas de 15-20 minute, vom coborî pe traseul cruce roșie pentru a ajunge înapoi la Cantonul lui Marinică și apoi la locul de plecare.
Locație și Direcții
Important
Drumeția este potrivită persoanelor cu condiție fizică și copiilor de minim 8 ani, care au mai parcurs trasee cu diferențe de nivel mai mari.
Informații traseu:
Distanță: 13 km
Diferență de nivel: 830 m
Dificultate traseu: medie
Durata drumeției: aproximativ 6-7 ore