Sâmbătă, 16 Nov 2024, 10:00
Tură de biciclete în familie în Pădurea Guşteriţa
Biserica Evaghelică din cartierul Guşteriţa
Prețuri de la:
20 RON - 70 RON
Descriere
Ne vom întâlni dimineață la ora 10.00 în faţa Bisericii Evaghelice din cartierul Guşteriţa. Vom porni pe biciclete spre nord, pe drumul spre Adăpostul de Câini din Dealul Gușterița pe care îl vom urma aproximativ un kilometru. La un moment dat drumul mare spre Adăpostul de câini cotește brusc la dreapta trecând peste un pârâu. Vom părăsi drumul mare și vom continua înainte pe un drum secundar în direcția nord-est. Drumul este pietruit și doar în ușoară urcare ceea ce face ca deplasarea să fie plăcută. Intrăm în zona verde de la poalele dealului Gușterița trecând pe lângă câteva ferme de animale. Natura tot mai sălbatică ne înconjoară din toate părțile. Ajungem la un mal de pământ unde vom observa cuiburile prigoriilor (albinăreii) colorate care au plecat deja în migrație de toamnă către zone din Africa centrală. Continuăm pe un drum de țară ce urcă ușor pe o pajiște presărată din loc în loc cu tufe de gherghinar. Vom face....
Ne vom întâlni dimineață la ora 10.00 în faţa Bisericii Evaghelice din cartierul Guşteriţa. Vom porni pe biciclete spre nord, pe drumul spre Adăpostul de Câini din Dealul Gușterița pe care îl vom urma aproximativ un kilometru. La un moment dat drumul mare spre Adăpostul de câini cotește brusc la dreapta trecând peste un pârâu. Vom părăsi drumul mare și vom continua înainte pe un drum secundar în direcția nord-est. Drumul este pietruit și doar în ușoară urcare ceea ce face ca deplasarea să fie plăcută. Intrăm în zona verde de la poalele dealului Gușterița trecând pe lângă câteva ferme de animale. Natura tot mai sălbatică ne înconjoară din toate părțile. Ajungem la un mal de pământ unde vom observa cuiburile prigoriilor (albinăreii) colorate care au plecat deja în migrație de toamnă către zone din Africa centrală. Continuăm pe un drum de țară ce urcă ușor pe o pajiște presărată din loc în loc cu tufe de gherghinar. Vom face o scurtă pauză la adăpătoarea animalelor de unde vom observa către sub o parte din crestele munților Lotru. Continuăm traseul și în scurt timp intrăm în pădurea de amestec de stejar, carpen și alte specii de copaci. Din culmea dealului vom coborî aprox. 100 metri pentru a ne bucura de priveliștea de deasupra satului Hamba. După o scurtă pauză de povești continuăm drumul către vest prin pădure și după câteva pante nu foarte grele vom ieși din nou într-o pajiște cu priveliște largă către munții Lotrului și Cindrel. Poteca merge pe lângă gardul livezii de meri de la Șura Mare și apoi cotește brusc către sud într-o coborâre lungă și frumoasă de-a lungul unei pășuni. Ieșim din nou în drumul de pământ care ne-a condus la colonia de prigorii și de aici vom continua tot la vale până în cartierul Gușterița din Sibiu.
Tura este ușoară și este potrivită persoanelor cu un minim de condiție fizică și copiilor de minim 6 ani, care au mai făcut ture de bicicletă!
Locație și Direcții
Important
𝐕𝐚̆ 𝐫𝐮𝐠𝐚̆𝐦 𝐬𝐚̆ 𝐜𝐢𝐭𝐢𝐭̗𝐢 𝐜𝐮 𝐚𝐭𝐞𝐧𝐭̗𝐢𝐞 𝐮𝐫𝐦𝐚̆𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐞𝐭𝐚𝐥𝐢𝐢
Ne întâlnim dimineață, la ora 10:00, în fața Bisericii Evanghelice din cartierul Gușterița.
Pentru această tură se recomandă bicicletele de tip Mountain-bike, Gravel, Ciclo-cross sau Electrice. Nu sunt potrivite bicicletele de oraș sau bicicletele tip cursieră cu roți subțiri.
𝐈𝐧𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐭̗𝐢𝐢 𝐭𝐫𝐚𝐬𝐞𝐮:
Distanță: 10-12 km
Diferență de nivel: 200 m
Dificultate traseu: ușor-mediu
Durata turei de biciclete: aproximativ 5 - 6 ore (cu o pauză deasupra satului Hamba).
Recomandări de echipament:
Haine adaptate sezonului, inclusiv o geacă de ploaie;
Casca de biciclist;
Rucsac de tură;
Sticlă cu apă, minim 1 l.;
Gustare pentru o pauză la jumătatea traseului (recomandăm un sandviș, fructe și ceva dulce – ciocolată sau baton energizant).
Ghid:
Proca Mihai – Asociația Tură în Natură Sibiu - ghid național de turism
Contact: 0720-003.332
Costuri: 70 lei/adult sau copil peste 14 ani, 20 lei pt. copiii de minim 6 ani.
Tura se va ține cu minim 6 participanți adulți.
Copiii de la 6 ani în sus pot participa, cu condiția să fie însoțiți de un adult (părinții sunt responsabili pentru a evalua dificultatea traseului pentru copii).
După finalizarea procesului de înscriere, ghidul va crea un grup de whatsapp pe care veti primi detalii suplimentare ale turei.