Exponatul lunii APRILIE 2025
„PLANUL BUKUREȘTULUI”,
RIDICAT DE MAIORUL BARON RUDOLF ARTUR BORROCZYN, ÎN 1852,
DIN PORUNCA DOMNITORULUI BARBU DIMITRIE ȘTIRBEI

Perioada domniilor regulamentare din prima jumătate a secolului XIX și-a pus amprenta și asupra prefacerilor edilitare din București – capitala Principatului Țara Românească (Valahia). Astfel, „Regulamentul Organic” — elaborat în 1830 și aprobat în 1831 — prevedea, pentru prima dată, în afara reorganizării administrative a Capitalei, prin crearea Sfatului Orășenesc, și unele norme de modernizare și sistematizare a orașului. Acestea fuseseră aprobate de Adunarea Obștească de revizie, la 14 aprilie 1831, și fuseseră cuprinse în „Regulamentul pentru starea sănătății, înfrumusețarea și paza bunei orânduieli în Poliția Bucureștilor”.

Prin măsurile prevăzute se urmărea adaptarea orașului la evoluția socio-economică a urbei, fapt materializat prin unele îmbunătățiri, precum: delimitarea întinderii orașului, pavarea unor ulițe, alinierea de clădiri, începutul canalizării, extinderea iluminatului public etc.

Capitala suportase și o nouă împărțire administrativă, pe cinci culori, astfel: „văpseau roșie” (Pl. Târgului din Lăuntru), „văpseau galbenă”....

Exponatul lunii APRILIE 2025
„PLANUL BUKUREȘTULUI”,
RIDICAT DE MAIORUL BARON RUDOLF ARTUR BORROCZYN, ÎN 1852,
DIN PORUNCA DOMNITORULUI BARBU DIMITRIE ȘTIRBEI

Perioada domniilor regulamentare din prima jumătate a secolului XIX și-a pus amprenta și asupra prefacerilor edilitare din București – capitala Principatului Țara Românească (Valahia). Astfel, „Regulamentul Organic” — elaborat în 1830 și aprobat în 1831 — prevedea, pentru prima dată, în afara reorganizării administrative a Capitalei, prin crearea Sfatului Orășenesc, și unele norme de modernizare și sistematizare a orașului. Acestea fuseseră aprobate de Adunarea Obștească de revizie, la 14 aprilie 1831, și fuseseră cuprinse în „Regulamentul pentru starea sănătății, înfrumusețarea și paza bunei orânduieli în Poliția Bucureștilor”.

Prin măsurile prevăzute se urmărea adaptarea orașului la evoluția socio-economică a urbei, fapt materializat prin unele îmbunătățiri, precum: delimitarea întinderii orașului, pavarea unor ulițe, alinierea de clădiri, începutul canalizării, extinderea iluminatului public etc.

Capitala suportase și o nouă împărțire administrativă, pe cinci culori, astfel: „văpseau roșie” (Pl. Târgului din Lăuntru), „văpseau galbenă” (Pl. Podului Mogoșoaiei), „văpseau verde” (Pl. Gorgani), „văpseau albastră” (Pl. Broșteni) și „văpseau neagră” (Pl. Târgului de Afară). Cu toate acestea, încă exista un mare contrast între centrul orașului și periferia sa, cu mahalalele sale mărginașe și pauperii acestora. Statisticile timpului arătau că, la 1831, erau 78 mahalale, cu 10.074 case, în care trăiau în jur de 58.791 locuitori, plus 10.000 flotanți și 1.795 străini. Iar ca structură socială, evidențele consemnau că existau 2.598 boieri și 38.523 locuitori din clasa mijlocie (din care: 10.375 – meșteșugari și negustori), precum și 1.252 clerici (cu familiile), 10.833 – slugi și 3.386 țigani robi ș.a. În timp, numărul locuitorilor a crescut, ajungând la 80.000 de locuitori, în 1942, ceea ce a generat și dezvoltarea orașului - la 80 mahalale (cu 10.601 case).

Aceste prefaceri sociale și edilitare ale Bucureștiului au impus noi măsuri ale administrației, în privința unei resistematizări, care viza „ridicarea unui plan foarte dezvoltat” al Capitalei, cu indicarea curbelor de nivel, așa încât să se poată face o aliniere a „străzilor și clădirilor, crearea de piețe și grădini, secarea bălților și desființarea maidanelor” ș.a. Așa s-a realizat ampla lucrare din 1844-1846, la solicitarea Sfatului Orășenesc al Poliției Bucureștilor. Executanții au fost opt tehnicieni, conduși de maiorul Rudolf Artur von Borroczyn, ofițer rus de origine germană, care avea să ajungă șef al secției inginerești din Departamentul Treburilor din Lăuntru (DTL), la 30 iunie 1946.
De fapt, Borroczyn se stabilise în Țara Românească după participarea la războiul ruso-turc din 1828-1829, iar în 1832 fusese avansat căpitan și numit inginer topograf în miliția muntenească, de către generalul Pavel Kiseleff (preşedinte plenipotenţiar al divanurilor din Principatele Moldova și Valahia, pe timpul administrației militare ruse, în urma Tratatului de la Adrianopol, din 1929). Astfel, din postura ocupată, Barroczyn a ridicat planul moșiei Băneasa în 1832, apoi al orașului Brăila, în 1834. Ulterior, domnitorul Alexandru Ghica (1834-1842) îl avansează la rangul de maior și-l numește aghiotantul său. Ultimele știri despre Rudolf Arthur Borroczyn sunt din 26 iulie 1858, când el își înceta activitatea prin demisia din conducerea Serviciului Tehnic al Departamentul Treburilor din Lăuntru, rămânând cu gradul de colonel în retragere și dreptul de a purta „mundir”.

Până atunci însă, în privința temei ce ne preocupă, amintim că Barroczyn a primit sarcina „ridicării planului regulat al acestii capitale și nivelației ulițelor ei” la 19 august 1943, prin „ofisul nr. 615”, cu aprobarea domnitorului Gheorghe Bibescu (1843-1848). Astfel, după doi ani de muncă asiduă, maiorul Barroczyn înainta, la 18 aprilie 1846, către Secția Inginerească a Departamentului Treburilor din Lăuntru, următoarele materiale: „Planul original în foi nouăzeci și doă”; „Copia acestui plan pă curat în foi una sută”; „Reducția lui pă o a treia parte a maștabului (scării-n.n.) într-o foaie”, cu specificarea că toată lucrarea se ridicase la 86.290 lei, sumă ce-o achitase Sfatul Orășenesc.

Noul plan al Capitalei era un adevărat „monument cartografic”, „net superior” celor anterioare „prin amploarea și precizia amănuntelor” — fiind la o scară de 1:1000 stânjeni —, ceea ce a trezit un interes deosebit. Din păcate, în timp, integritatea planului s-a diminuat. Cu toate acestea, cea mai mare parte a planșelor originale încă se păstrează la Biblioteca Academiei Române.

Fiind însă de mari dimensiuni și nefiind niciodată publicat, „Planul Bukureștului”, de Barroczyn, a fost litografiat în anul 1852, din porunca domnitorului Barbu Dimitrie Știrbei (1848-1853 și 1854-1856), la o scară redusă, de 1:10.000 stânjeni. În această ultimă formă, în anul următor (1853), datorită multiplelor solicitări, „Planul Bukureștului” a fost tipărit într-un tiraj mare. Numai la Direcția Generală a Lucrărilor Publice au mers 100 de „exemplare necolorate”, fiind necesare studiilor preliminare pentru realizarea canalului și pavajului de pe Podul Mogoșoaiei; apoi Marea Vornicie comandase și ea un număr însemnat, pentru a le distribui diverselor mănăstiri etc.

Având fericirea să avem în patrimoniul Muzeului Militar Național (Colecția „Hărți”) un exemplar din „Planul Bukureștului”, ediție 1852, ne-am gândit să împărtășim această bucurie și cu dumneavoastră, stimați concetățeni, fapt pentru care l-am etalat în cadrul miniexpoziției „Exponatul lunii aprilie”/2025.

Este demn de menționat și faptul că „Planul Barroczyn” a stat la baza întocmirii hărților ulterioare ale Capitalei, edificator în acest sens fiind și „Noul Plan al orașului București, ediție oficială” din 1920, realizat de căpitanul Mihail C. IF. Pântea, din Marele Stat Major General al Armatei. Lucrarea a fost tipărită la Institutul de Arte Grafice „Luceafărul” S.A. București, la scara de 1:10.000, iar faptul că avem în patrimoniul MMN (Colecția „Hărți”) și un asemenea exemplar, ne oferă posibilitatea să vi-l prezentăm acum celor care lecturați rândurile de față, precum și celor care doriți să vizitați muzeul.

Întocmit,
Muzeograf dr. Valeria Bălescu