Începând de joi, 2 iulie, arătăm publicului o carte veche, extrem de rară, Sbornicul slavonesc, partea a II-a, tipărit de Diaconul Coresi, la Brașov, în anul 1568.
Trăitor în veacul al XVI-lea, Diaconul Coresi a fost cel care, prin tipăriturile sale, realizate într-o mare măsură în vatra românească din Șcheii Brașovului, a reușit să impună introducerea limbii române în biserică, dar și să pună bazele limbii române literare și liturgice. Coresi a deprins meșteșugul tiparului în Tipografia domnească din Târgoviște, condusă de Dimitrije Ljubavić, care tipărea cărți în slavona bisericească, conform tradiției ortodoxe. Stabilirea definitivă la Brașov a lui Coresi s-a petrecut după 1558, unde a început o bogată activitate tipografică, onorând comenzi venite atât din partea patriciatului săsesc și a ierarhilor transilvăneni, cât și a domnitorilor și ierarhilor din stânga Oltului.
Originar din Târgoviște, eruditul Diacon și tipograf Coresi, a editat și tipărit la Brașov, în 1568, împreună cu cinci ucenici o carte de cult, fundamentală pentru creștinism, din....

Începând de joi, 2 iulie, arătăm publicului o carte veche, extrem de rară, Sbornicul slavonesc, partea a II-a, tipărit de Diaconul Coresi, la Brașov, în anul 1568.
Trăitor în veacul al XVI-lea, Diaconul Coresi a fost cel care, prin tipăriturile sale, realizate într-o mare măsură în vatra românească din Șcheii Brașovului, a reușit să impună introducerea limbii române în biserică, dar și să pună bazele limbii române literare și liturgice. Coresi a deprins meșteșugul tiparului în Tipografia domnească din Târgoviște, condusă de Dimitrije Ljubavić, care tipărea cărți în slavona bisericească, conform tradiției ortodoxe. Stabilirea definitivă la Brașov a lui Coresi s-a petrecut după 1558, unde a început o bogată activitate tipografică, onorând comenzi venite atât din partea patriciatului săsesc și a ierarhilor transilvăneni, cât și a domnitorilor și ierarhilor din stânga Oltului.
Originar din Târgoviște, eruditul Diacon și tipograf Coresi, a editat și tipărit la Brașov, în 1568, împreună cu cinci ucenici o carte de cult, fundamentală pentru creștinism, din perspectiva cunoașterii de către popor a vieții sfinților. Sbornicul slavonesc a fost tipărit din porunca şi cu susţinerea financiară a voievodului Ţării Româneşti, Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577), cu aprobarea Mitropoliei, probabil în tipografia românească din Șcheii Brașovului. Fiind o comandă politică, cartea de cult a fost tipărită în slavonă, limba de cult tradițională.
Sbornicul slavonesc, cunoscut și sub denumirea de Mineiul de praznice, a fost tipărit în două volume. În literatura de specialitate românească nu se cunoaște decât al doilea volum sau partea a II-a, așa cum este și cazul volumului deținut de MNIR, ieșit de sub teascuri în luna decembrie a anului bizantin 7077 (1568). Acesta cuprinde serviciul divin al sărbătorilor cu dată fixă ale Mântuitorului, ale Maicii Domnului și ale unor sfinți incluși în calendarul ortodox din luna februarie până la sfârșitul lunii august. În Peninsula Balcanică se găsesc două exemplare din Sbornicul slavonesc, volumul I, sau Mineiul de praznice, lunile septembrie - februarie, tipărit de Coresi înainte de vara anului 1568. Unul se află în Bulgaria, iar altul la Mănăstirea Hilandar (Muntele Athos).
Exemplarul Sbornicului slavonesc, deținut de muzeu, este tipărit pe hârtie manuală, cu cerneală tipografică pe un total de 217 file (blocul tematic). Legătura, restaurată, este formată din scoarțe de lemn, acoperite cu piele de culoare maro, cotorul având trei nervuri profilate. Textul tematic al Sbornicului slavonesc prezintă o singură coloană tipărită, în plină pagină, alcătuind un volum in-folio, purtând semnătură chirilică. Este tipărit în două culori, negru, textul predominant, și roșu, specific (titluri, indicațiuni, inițiale ornamentate, care sunt de două mărimi, medie și mare), cu 31 de rânduri pe pagină.
Cartea de cult a făcut parte din Tezaurul cultural al României, care a ajuns în Rusia țaristă în anul 1917, de unde s-a întors, în perioada comunistă, împreună cu alte bunuri de patrimoniu.
Deoarece se afla într-o stare precară de conservare, datorată vremurilor seculare prin care a trecut, acest exemplar, extrem de rar, a fost supus, anul trecut, unor proceduri de investigații fizico-chimice și restaurare, desfășurate în laboratoarele de specialitate ale muzeului.
Curatorul micro-expoziției este dr. Ginel Lazăr, Secția Istorie (MNIR).
Exponatul lunii poate fi vizitat în perioada 2 iulie – 2 august 2026, de miercuri până duminică, în intervalul orar 10.00 – 18.00.

Despre MNIR:
Muzeul Naţional de Istorie a României este una dintre instituţiile reprezentative ale culturii româneşti. Adăpostit într-o clădire monument istoric, denumită în trecut Palatul Poştelor, se află în cuprinsul vechiului centru istoric al Bucureştiului.
Muzeul a fost deschis pentru public în anul 1972 și prezenta, în cele peste 50 de săli de expunere, cele mai valoroase mărturii ale trecutului nostru – din cele mai vechi timpuri, până în perioada contemporană. Dacă la deschidere avea în colecție aproximativ 50.000 de bunuri culturale, acum, Muzeul Naţional de Istorie a României deţine un patrimoniu mult mai bogat (incluzând peste 700.000 piese, un număr care sporeşte anual).
În prezent, Muzeul Naţional de Istorie a României prezintă publicului expozițiile permanente Tezaurul Istoric, Copia Columnei lui Traian și Lapidarium, precum și expoziții temporare cu tematică diversă, în Holul Central.