Muzeul Alexandru Duma
Calea Moților, nr. 11, et. 5, sala 502, 400001 Cluj-Napoca
Prețuri de la:
6.6 RON - 27.5 RON
Descriere
TRECUTUL, PREZENTUL ȘI VIITORUL MUZEULUI ALEXANDRU DUMA
Raportat la data inaugurării sale, trecutul Muzeului Alexandru Duma este unul scurt. Însă istoria familiei artistului care-i dă numele se împletește cu cea a universității clujene încă de la finalul Primului Război Mondial. Astfel, fratele său cel mai mic, Dezideriu Duma, își începe studiile universitare la Cluj, în 1924, în cadrul Facultății de Medicină a universității românești recent înființate, devenind un reputat neurolog și membru al Academiei de Științe Medicale. Nepotul lui Alexandru Duma, Grațian Porumb, fiul surorii sale Valeria, a fost profesor universitar de Drept procesual civil la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai și decan al acestei facultăți. Fiii săi, Tudor și Horea, au urmat ei înșiși cariere universitare peste hotare, în Canada, respectiv în Franța. Ei sunt și moștenitorii lucrărilor lui Alexandru Duma, precum și donatorii colecției către universitate.
În prezent, Muzeul Alexandru Duma își construiește o identitate proprie în ansamblul instituțiilor dedicate rememorării și înțelegerii fenomenelor caracteristice Primului Război....
Locație și Direcții
Important
• Locație: Calea Moților, nr. 11, et. 5, sala 502, 400001 Cluj-Napoca.
• Program:
◦ Luni | 14:00 - 18:00
◦ Marți-vineri | 10:00 - 14:00
• Bilete:
◦ Adulți |13,20 lei
◦ Elevi, studenți, pensionari (pe baza carnetului, legitimației etc.) | 6,60 lei
◦ Bilet de familie (2 adulți + 1 copil, restul copiilor beneficiază de intrare gratuită) | 27,50 lei/ persoană
◦ Copiii preșcolari, însoțitorii grupurilor, studenții și angajații UBB (cu carnet de student, respectiv cu legitimație de serviciu), persoanele cu dizabilități | gratuit
*Biletele includ comisionul de procesare plăți online.