Muzeul de la Hârşova a fost organizat de învăţătorul Vasile Cotovu, fiul lui Ioan Cotovu, întemeietorul şcolii de stat din oraş, în primii ani ai secolului al XX-lea, în clădirea vechii şcoli. A reprezentat strădania dascălului, a copiilor şi locuitorilor oraşului, care au adunat de-a lungul timpului fragmente de inscripţii, vase întregi şi fragmentare, monede, tablouri, roci, costume populare, toate reunite în cadrul muzeului.

La 1 mai 1904, aflată într-un voiaj pe Dunăre, Familia Regală a vizitat şcoala şi cu acest prilej a avut loc şi inaugurarea muzeului. Semnăturile Regelui Carol I şi ale Reginei Elisabeta stau marturie în Cartea de Aur.

La 1 august 1911 ziarul Dobrogea nouă nota că acesta se dezvoltă şi tinde să devină treptat un bogat muzău al întregei Dobroge. Repede atrage atenţia specialiştilor. Aici găseşte Vasile Pârvan fragmentul din piatra de fundare a castrului împreună cu alte inscripţii pe care le publică, iar geologul I. Simionescu, preşedinte al Academiei Române semnalează, tot în muzeu,....

Muzeul de la Hârşova a fost organizat de învăţătorul Vasile Cotovu, fiul lui Ioan Cotovu, întemeietorul şcolii de stat din oraş, în primii ani ai secolului al XX-lea, în clădirea vechii şcoli. A reprezentat strădania dascălului, a copiilor şi locuitorilor oraşului, care au adunat de-a lungul timpului fragmente de inscripţii, vase întregi şi fragmentare, monede, tablouri, roci, costume populare, toate reunite în cadrul muzeului.

La 1 mai 1904, aflată într-un voiaj pe Dunăre, Familia Regală a vizitat şcoala şi cu acest prilej a avut loc şi inaugurarea muzeului. Semnăturile Regelui Carol I şi ale Reginei Elisabeta stau marturie în Cartea de Aur.

La 1 august 1911 ziarul Dobrogea nouă nota că acesta se dezvoltă şi tinde să devină treptat un bogat muzău al întregei Dobroge. Repede atrage atenţia specialiştilor. Aici găseşte Vasile Pârvan fragmentul din piatra de fundare a castrului împreună cu alte inscripţii pe care le publică, iar geologul I. Simionescu, preşedinte al Academiei Române semnalează, tot în muzeu, o valoroasă colecţie de roci. În anii primului război mondial muzeul este distrus în cea mai mare parte.

În ianuarie 1921 „Muzeul Regional Hârşova”, cum a fost cunoscut în documentele vremii, este redeschis în locuinţa proprie a fondatorului dar adevărata inaugurare se va face, după cum reiese din placa de marmură pusă cu această ocazie, la 29 mai 1926 în prezenţa Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria.

Pragul său a fost trecut de personalităţi ale vieţii culturale şi politice româneşti interbelice. Continuă să fiinţeze şi după pensionarea lui V. Cotovu în anul 1928. La moartea sa, în primii ani ai regimului comunist, soţia acestuia donează Muzeului din Constanţa restul exponatelor care au mai rămas.

După anul 1975 a început acţiunea de redeschidere a muzeului. La Casa pionierilor s-a organizat, în acest timp, o vitrină arheologică şi s-a creat un mare fond de material recuperat în cadrul activităţilor cu elevii din oraş şi împrejurimi.

Din anul 1987, ca urmare a creşterii fondului de materiale adunate și pentru că în oraş, s-au desfăşurat ample cercetări arheologice pe locul unde urma să se construiască Intreprinderea de Sârme şi Cabluri, cu rezultate spectaculoase, s-a organizat „Expoziţia arheologică a oraşului”.

În anul 1993 regretatul Adrian Rădulescu demarează iniţiativa redeschiderii unui muzeu modern la Hârşova.

În aprilie 2000, Consiliul local pune la dispoziţia MINA Constanţa imobilul actual. După ample lucrări de reparaţii, clădirea a fost gata în anul 2005. Aici s-a amenajat expoziția care ilustreaza istoria localității în ultimile șapte milenii (din neolitic pana la începutul epocii moderne).

La 23 aprilie 2006 Regele Mihai și Regina Ana au inaugurat Muzeul „Carsium” Hârșova.

Cetatea de la Hârșova

Cercetările arheologice din ultimile decenii au lămurit raportul dintre etapa antică și cea medievală a cetății de la Hârșova. Până acum a existat o confuzie între cele două. Astfel, suprafața rezervată cuprinsă între strada Cetății și Dunăre era cunoscută, impropriu, sub numele de ,”cetatea Carsium”. Acum suntem în măsură să distingem, pe orizontală dar și stratigrafic, pe verticală, cetatea antică de cetatea medievală.

CETATEA ANTICĂ.
Este cunoscută în izvoarele antice, de la Ptolemeu la Constantin Porfirogenetul (sec. II-X) cu numele de Carsum, Carsio, Carso, Carsos, Carsium. Toponimul, a cărui origine poate fi tracică sau ilirică, reflectă aspectul stâncos al locului pe care s-a construit.
Pornind de la analogii cu fazele de construcție ale limesului dunărean coroborate cu descoperiri arheologice mai vechi sau mai noi, se poate vorbi de patru faze ale cetății Carsium: I-fortificația cu construcții din lemn, apărată șanțuri și valuri din pământ cu palisade (a doua jumătate a secolului I p. Chr.) identificată doar prin materialul tegular al unei unități de cavalerie (ala Flavia); II-fortificația cu ziduri din piatră (începutul secolului II-secolul al III-lea) construită în anul 103 de împăratul Traian, cum rezultă din fragmentul inscripției inaugurale (Foto 1). Resturi de ziduri prinse de stâncă ale acestei faze s-au identificat pe suprafața rezervată din Dealul Cetății; III-fortificația construită în timpul împăratului Constantin cel Mare a cărei poartă de nord a fost descoperită în anul 2009 la cca 300 m de albia Dunării (Foto 2). Nu se cunosc limitele de est și vest ale cetății. Descoperirile arheologice pe suprafața rezervată au scos la lumină numeroase ziduri ale unor edificii din această perioadă, între care și o parte a unei bazilici creștine; IV-fortificația construită în timpul împăratului Justinian. Cel mai probabil, incinta mare de pe suprafața rezervată, care suprapune un rest de turn mai vechi, se poate data acum.

Cetatea medievală

I- Cetatea bizantină din secolul al X-lea construită în timpul împăratului Ioan Tzimiskes. Suprafața cea mai mică, apărată de ziduri, dintre care cele de pe latura de nord sunt mai vizibile (Foto 5) de pe Dealul Cetății (suprafața rezervată) reprezintă, în stadiul actual al cunoștințelor, această fortificație.
II-Datele istorice dar și arheologice relevă și stăpânirea genoveză asupra cetății.
Nu se cunosc, încă, mai multe detalii despre această perioadă. Imaginea cetății la 1826 (Foto 6), descrisă de un ofițer francez înrolat în armata rusă, cu aproape doua decenii înainte de realizarea desenului, ca fiind gotică, reprezintă un argument în favoarea fazei genoveze.
III-cetatea medievală otomană (sec. XV-XIX) este, de fapt, fortificația bizantină integrată, împreună cu celelalte ziduri din față, în sistemul defensiv. Aceasta este reparată după incursiunile domnitorilor munteni asupra Dobrogei (atacurile lui Mihai Viteazul de la începutul anului 1595 si Radu Șerbandin 1603) dar mai ales după războaiele ruso-turce din anii 1768-1774, 1806-1812 și 1828-1829.
Cetatea este reparată de fiecare dată, iar orașul apărat de un zid de incintă care închidea un perimetru de cca 20-30 ha (Foto 7). Prin tratatul de pace de la Adrianopol turcii sunt obligați la distrugerea frotificațiilor de pe malul drept al Dunării.

Cetatea este abandonată și transformată în carieră pentru orașul modern care se ridică peste cel otoman. Astăzi se mai păstrează patru suprafețe din cetatea antică și medievală, aflate pe Lista Monumentelor Istorice: suprafața rezervată de la Dunăre, înregistrată impropriu cu numele de ,,cetatea Carsium,,, poarta de nord a cetății de secolul al IV-lea, la intersecția străzilor Carsium cu Unirii; turnul de nord-vest al fortificației medievale la intersecția străzilor Carsium cu Lunii și fortificația din Dealul Belciug (La Cruce) în capătul de sud al străzii Venus (pe abruptul stâncos al Dunării).

Evoluția cetății de la Hârșova, din secolul al IV-lea până în secolul al XIX-lea este ilustrată, cel mai bine, de instalația portuară aflată pe malul Dunării (Foto 8). Cetatea de la Hârșova ocupă un relief spectaculos, cu deschidere spre Dunăre, care face parte din rezervația naturală și peisagistică ,,canaralele din portul Hârșova”.